Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
 

Titlul paginii web

 
 

Pagina de start

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos imparatul si Dumnezeul nostru! (Psalmul 94,6)

Mănăstirea Izbuc

Izbucul de la Călugări este cel mai reprezentativ izvor carstic intermitent din România. Mănăstirea Izbuc cuprinde 3 biserici, iar în apropiere se află o cabană a ocolului silvic din Hălmagiu.

Aşezarea este justificată de prezenţa izbucului cu o deosebită reputaţie, pe care şi-a câştigat-o datorită ciudatului sistem de ieşire a apei: după o perioadă de 15 - 20 minute în care este sec, cu un gâlgâit puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă de câţiva zeci de centimetrii înălţime. După cca. 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 - 20 minute. Este vorba de un mecanism tipic de golire prin sifonare a unui bazin carstic, al cărui ritm este impus de cantitatea de precipitaţii. Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu (o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 - 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore), care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.
Mănăstirea Izbuc este o mănăstire ortodoxă din Romania situata in satul Izbuc ( judetul Bihor ).

Manastirea Izbuc se afla pe raza comunei Carpinet,sat Calugari,la trei km spre SV. Fondata in jurul anilor 1938-1940 intr-o mica depresiune de la poalele Muntilor Codru Moma,in jurul unui izbuc intermitent socotit cu apa cu puteri tamaduitoare. In prezent manastire de calugari. Hramul manastirii este de ziua de 15 august-Sfanta Marie Mare La aceasta zi localnicii din jur se strang in numar mare pentru a se inchina si a se ruga.

Numele Izbuc vine de la un izvor care se afla chiar in incinta manastirii si care izbucneste la anumite intervale. Fenomenul carstic este considerat facator de minuni, pe seama lui punandu-se vindecari miraculoase. Cunoscut in zona, in tara si chiar peste hotare, fiind unic in Europa, \"Izbucul\" atrage anual un mare numar de credinciosi si turisti, afluenta maxima find in 15 august, de Sarbatoarea Sfintei Marii, cand aici sosesc mii si mii de oameni, din toate partile, de toate categoriile sociale, de toate varstele.

Locul s-a numit in vechime \"La Calugari\", ceea ce atesta ca aici a fost o manastire. Actualul asezamant a fost zidit intre anii 1928-1930. Manastirea cuprinde doua biserici (una mai veche de lemn si una noua) cu picturi murale si hramurile \"Adormirea Maicii Domnului\" si \"Izvorul Tamaduirii\".

Legenda spune ca, in urma cu mai multi ani, un copil care s-a nascut orb s-a spalat pe fata cu apa din izvorul de la Izbuc, iar apoi a inceput sa vada. De atunci, localnicii cred ca apa izbucneste an de an, ca semn al dragostei pe care le-o poarta Maica Domnului credinciosilor. Mii de oameni merg la izvor sa ia apa, convinsi ca ea ii vindeca pe bolnavi si ii pazeste pe cei sanatosi.
Cum se poate ajunge la mănăstirea Izbuc:

La manastire se poate veni si din Oradea la Vascau şi apoi până la Cărpinet şi aici mai sunt 9 km de parcurs pe un drum asfaltat până in faţa mănăstirii,un drum ce i-ţi oferă o panoramă deosebită trecând prin două sate, zbuc şi Călugări.

Complexul manastiresc este construit la poalele muntilor Codru Moma, aproape de varful Biharea din lantul muntilor Apuseni, intr-o poiana cu relief denivelat, in mijlocul padurii, inconjurat de dealuri. Dealurile din rasarit si nord sunt acoperite numai de paduri cu arbori din speciile de foioase, pe cand cele din apus si sud au un amestec de specii foioase si conifere.



DETALII:
Istoric
Locul s-a numit aici din vechime La Calugari, aceasta fiind dovada existentei in trecutul mai indepartat a unui locas monahal. Traditia spune ca aici au fost in vechime calugari, care cu timpul au disparut.

Dupa 1772 au venit doi calugari de la Prislop (judetul Hunedoara), care au reinfiintat si viata monahala de la manastirea Crisan (Vaca), dar dupa anul 1800, nu se mai stie nimic pana in 1920, cand a inceput din nou viata monahala sustinuta de calugari si neintrerupta pana astazi in manastira Izbuc (i s-a spus Izbuc de la izvorul aflat in incinta si care izbucneste din cand in cand).

Manastirea actuala, cu obste de calugari, exista din anul 1930. In anul 1947 a fost atacata de banditii care au omorat in treaga obste. A scapat un singur calugar, care a reusit sa fuga si sa se ascunda in padure.

Viata monahala a fost intretinuta pana in 1954 de un singur calugar. In acest an vine aici Ieromonahul Ioanichie Popescu si prin osardia acestuia si purtarea de grija a Episcopului Dr. Vasile Coman, manastirea s-a dezvoltat mult, ajungand sa aiba trei locasuri de inchinaciune si mai multe cladiri pentru celelalte folosinte, construite in 1985 si 1987. Prima biserica din zid a fost construita in 1930, cu ajutorul obstii manastirii, ctitorul ei fiind Arhimandritul Atanasie Popescu.

DESCRIERE:

Biserica din zid este in forma de cruce, joasa, dar foarte spatioasa, naosul si pronaosul avand 20 m lungime si 9 m latime (in zona absidelor naosului 12 m). Are o catapeteasma simpla din lemn, dar stranele pentru credinciosi sunt sculptate. Nu are pridvor. Pe pronaos este o turla mica, infundata.

Pardoseala este din parchet in zona stranelor pentru cantareti si in fata altarului, iar in rest este din ciment. Intrarea in biserica se face printr-o usa din lemn simpla, in doua canaturi. Lumina vine in altar pe o fereastra mare in zidul de la rasarit si cate una mai mica in partile laterale; naosul este luminat de cate o fereastra mare pe fiecare parte si de cate una mica sub bolta, pe partea vestica a absidelor, iar pronaosul are sase ferestre, cate doua pe fiecare zid (sud, nord si vest). Acoperisul este din tabla de culoare alba. Biserica a fost renovata in 1959, staret fiind Protosinghel Ioanichie Popescu. Reparatii i s-au facut si in anul 1990.

Bisericuta de lemn, construita in 1696, adusa de la Beius la Izbuc in 1957, este de mare valoare arhitectonica. Este construita in forma de nava pe fundatie din bolovani de piatra. Are altar, naos si pronaos. Intrarea din pronaos in naos se face prin trei deschideri lasate de cei doi stalpi marginali si alti doi centrali din lemn. Stalpii sunt captusiti in scandura in partea inferioara. Catapeteasma, frumoasa, din lemn, este donata de mesterii din judetul Neamt. Are o turla piramidala pe pronaos. Altarul este luminat de o fereastra la rasarit, iar naosul si pronaosul (fiecare) de cate o fereastra pe zidul de sud si cate una pe cel din nord. Toate ferestrele sunt simple, de forma aproape patrata si au cate patru geamuri. Intrarea in biserica se face pe stanga, printr-o usa din lemn, sculptata in exterior. Pardoseala este din scandura, iar acoperisul cu o streasina prelungita este din sindrila. Peretii, ca si bolta, sunt tencuiti si pictati. Exista un plan ca bisericuta sa fie un muzeu in care exponatele sa fie obiectele de arta veche bisericeasca, o parte din acestea existand in manastire.

Paraclisul, o constructie din bolovani de piatra, in forma dreptunghiulara, ridicat in 1989 cu osteneala fratilor si cu toata cheltuiala saracilor, cum scrie in pisanie. Altarul, in forma dreptunghiulara, este lipit de o mica cladire a staretiei. Naosul formeaza un singur spatiu cu pronaosul de 10 m lungime si 7 m latime. Bolta lor este de forma semiovala. Catapeteasma si tot mobilierul este din lemn maiestrit sculptat. N-are turla, ci numai cate o cruce pe acoperis la capetele din est si vest. Lumina se primeste in altar de la o fereastra mare pe dreapta si una mica pe stanga, iar naosul cu pronaosul de la cate o fereastra pe fiecare parte (sud si vest). Pardoseala este din placi de marmura, iar acoperisul, din tabla zincata, are o streasina foarte larga. In exterior, sub streasina, la 1,5 m, este un brau simplu ca o grinda, varuit in alb, care inconjoara zidurile de rasarit, sud si apus, pe cel din nord fiind lipita cladirea pentru chilii. Pe peretii din sud sunt firide mici cu pictura in mozaic. La intrare, in stanga usii, este o firida mare avand pictata in mozaic pe Maica Domnului cu Pruncul, iar in dreapta usii pe Iisus Hristos.

Pictura

Pictura bisericii din zid este in ulei a fost executata in 1969-1972 de pictorul Nicolae Popa. Pictura paraclisului este executata de familia Moldoveanu din Bucuresti.

Alte date:

Clopotnita din lemn este in deal, la 40 m in fata bisericii mici.

In spatele altarului de vara este cimitirul (dreapta bisericii) unde este inmormantat si staretul Simion Dragnea (1904 -2 ianuarie 1983) a carui cruce a fost ridicata de Arhimandritul Ioanichie Popescu.

La 50 m mai in deal de paraclis (apusul paraclisului si bisericii de lemn) este construita din 1987 o moderna cladire etajata, cu un frumos cerdac la etajul intai. Etajul intai este destinat pentru chilii si camere de oaspeti, iar la etajul doi sunt doua saloane cu paturi pentru credinciosi. Are acoperisul din tabla.

Mai jos se află reşedinţa PS. Sofronie, episcopul Oradiei (cladire construita in 1985) .

Mai este o cladire pentru trapeza si bucatarie şi la etaj chiliile vieţuitorilor de la mănăstire o clădire nouă şi cu toate utilităţile necesare . Toata curtea are iarba si alei .pavate.
SFATURI GENERALE - PILDE
ˇ
Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac la mulţi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei însă rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Căci cel ce înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voi Lui. Cel ce însă nu le înţelege nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului. (Antonie cel Mare)43
ˇ Numai omul este în stare să primească pe Dumnezeu, căci numai acestui animal îi vorbeşte Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Şi prin toate prevesteşte oamenilor vrednici de el bunătăţile viitoare. (Antonie cel Mare)43
ˇ Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-i urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)43
ˇ Când te întorci cu mulţumire spre aşternutul tău, aducându-ţi aminte de binefacerile şi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi umplându-te de înţelegerea cea bună, te vei veseli şi mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului şi închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul şi puterea o adânc simţită slavă Dumnezeului a toate. Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulţumire cumpăneşte mai mult decât toată jertfa cea de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43
ˇ Este de trebuinţă să arătăm şi căile monahilor care au călătorit mai înainte de noi şi pe acelea să umblăm şi noi. Căci multe sunt cele făcute şi zise de ei bine. Între ele şi aceasta o zice careva dintre dânşii: ''Mâncarea mai uscată şi vieţuirea aspră, împreunată cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul nepătimirii''. (Evagrie Ponticul)43
ˇ Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Aşadar, să-l lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci Cel ce e bun desigur că e şi dătătorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)43
ˇ Nimic nu duce pe cineva aşa de neîndoielnic la munci, ca a face pe mulţi să râvnească la propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imită e adaos la pedeapsa celui ce l-a învăţat. Dar nu mică este osânda şi a celor ce nu au lepădat imitarea ca ruşinoasă, fiindcă s-au făcut învăţători ale celor rele, de a căror lecţie blestemată fug, cu bună judecată, cei ce se folosesc de cuget înţelept. (Nil Ascetul)43
ˇ Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce, asemenea orbului, şi-a lepădat haina şi s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui şi propovăduitorul învăţăturilor celor mai înalte. (Marcu Ascetul)43
ˇ Pe cel ce a încetat de-a mai păcătui şi s-a pocăit nu-l mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descoperă-ţi păcatele tale. (Marcu Ascetul)43
ˇ Primeşte necazurile, că întru nimic nu te păgubeşte în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală. (Marcu Ascetul)43
ˇ Nu cugeta şi nu face nimic, fără un scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătoreşte fără scop, va osteni în zadar. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtuţile săvârşeşte un păcat anevoie de iertat; dar rugăciunea şi milostenia întorc pe cei ce nu poartă de grijă. (Marcu Ascetul)43
ˇ Când un om foloseşte pe altul prin cuvinte sau fapte, să ştie amândoi că e de faţă harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu înţelege aceasta va fi stăpânit de cel ce înţelege. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce laudă pe aproapele în chip făţarnic îl va osândi după o vreme şi va fi el însuşi ruşinat. (Marcu Ascetul)43
ˇ Faţă de încercările care vin, mulţi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune şi pocăinţă, nimeni n-a scăpat de asuprire. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cele rele îşi primesc puterea una de la alta; de asemenea şi cele bune cresc una prin alta şi pe cel părtaş de ele îl mână şi mai mult înainte. (Marcu Ascetul)43
ˇ De vrei să te mântuieşti, iubeşte cuvântul adevărat şi nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. Un cuvânt adevărat a schimbat puii de năpârci şi le-a arătat să fugă de mânia ce va să vie. (Marcu Ascetul)43
ˇ Slăbănogul pogorât prin acoperiş este păcătosul mustrat de credincioşi pentru Dumnezeu, şi care primeşte iertarea pentru credinţa acelora. (Marcu Ascetul)43
ˇ De vrei să te mântuieşti, iubeşte cuvântul adevărat şi nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. Un cuvânt adevărat a schimbat puii de năpârci şi le-a arătat să fugă de mânia ce va să vie. (Marcu Ascetul)43
ˇ Slăbănogul pogorât prin acoperiş este păcătosul mustrat de credincioşi pentru Dumnezeu, şi care primeşte iertarea pentru credinţa acelora. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce le cearcă toate şi reţine binele va fugi pe urmă de tot răul. (Marcu Ascetul)43
ˇ Bărbatul îndelung răbdător are multă cuminţenie; asemenea şi cel ce-şi apropie urechea de cuvintele înţelepciunii. (Marcu Ascetul)43
ˇ Celui învârtoşat la inimă nu-i foloseşte cuvântul unei cunoştinţe mai subţiri, pentru că dacă nu e înfricat, nu primeşte durerile pocăinţei. (Marcu Ascetul)7
ˇ Pe omul puternic să nu-l mustri pentru slavă deşartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce urăşte mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeşte va lupta şi cu obişnuinţa. (Marcu Ascetul)43
ˇ Când, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelaşi om pe urmă ţi se va arăta că e rău. (Marcu Ascetul)43
ˇ Întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)43
ˇ Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci zice: ''Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta''. (Marcu Ascetul)43
ˇ
Conştiinţa e o carte naturală. Cel ce o citeşte cu fapta face experienţa ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)43
ˇ
Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu şi o împlineşte după putere prin osteneli mici scapă de cele mari. (Marcu Ascetul)43
ˇ Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor. (Marcu Ascetul)43
ˇ Fă totdeauna binele după putere, iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic căci ''cel se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăţia Cerurilor''. (Marcu Ascetul)43
ˇ Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre şi celor ce îi slujesc bine le dăruieşte slobozirea. Căci zice: ''Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău''. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Marcu Ascetul)43
ˇ Când auzi Scriptura zicând că Dumnezeu ''va răsplăti fiecăruia după faptele sale'', să nu înţelegi că e vorba de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Împărăţia, ci că Hristos va răsplăti faptele necredinţei în El sau ale credinţei, nu ca un schimbător care cântăreşte preţul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul şi Răscumpărătorul nostru. (Marcu Ascetul)43
ˇ Este o poruncă restrânsă şi este alta cuprinzătoare. Prin cea dintâi, se porunceşte să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceşte lepădarea de toate avuţiile. (Marcu Ascetul)43
ˇ Nici una din virtuţi nu deschide singură, prin sine, uşa firii noastre, dacă nu sunt împletite toate întreolaltă. (Marcu Ascetul)43
ˇ Dacă suntem datori să facem în fiecare zi toate câte le are firea noastră bune, ce vom da lui Dumnezeu în schimb, pentru relele pe care le-am făcut mai înainte? Orice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o dovadă a negrijii trecute, nu e un drept de răsplată. (Marcu Ascetul)43
ˇ Dacă fapta rău plănuită îi este stricăcioasă oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grijă de amănuntele ei. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce priveghează, rabdă şi se roagă nestrâmtorat, se împărtăşeşte în chip vădit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabdă totuşi cu voia, primeşte şi el îndată ajutor. (Marcu Ascetul)43
ˇ Atâta adevăr se cuprinde în cunoştinţa fiecăruia, câtă siguranţă îi dau blândeţea, smerenia şi dragostea. (Marcu Ascetul)43
ˇ Dacă vrei să-l foloseşti fără vorbă multă pe iubitorul de învăţătură, îndeamnă-l la rugăciune, la credinţă dreaptă şi la răbdarea necazurilor. Căci prin acestea se dobândesc toate celelalte virtuţi. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel blând pentru Dumnezeu e mai înţelept decât cei înţelepţi şi cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Căci ei poartă jugul lui Hristos întru cunoştinţă. (Marcu Ascetul)43
ˇ Cel ce s-a bucurat de plăcerile trupeşti mai mult decât trebuie, va plăti prisosul cu osteneli însutite. (Marcu Ascetul)43
ˇ De suntem pătimaşi, trebuie să ne rugăm şi să ne supunem. Căci de abia cu ajutor ne putem război cu obişnuinţele păcatului. Cel ce-şi loveşte voia cu supunerea şi cu rugăciunea este luptător cu bun meşteşug, vădind lupta mintală pe care o poartă, prin reţinerea de la cele supuse simţurilor. (Marcu Ascetul)43
ˇ Adeseori cel ce spune adevărul e urât de cei fără de minte, după Apostol. Iar cel făţarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăţi nu ţine multă vreme. Căci Domnul va răsplăti fiecăruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)43
ˇ Când vrei să descurci un lucru încurcat, caută în privinţa lui ce place lui Dumnezeu, şi vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)43
ˇ Fără zdrobirea inimii, e cu neputinţă să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrană şi de la lenevirea trupească. Căci prisosinţa acestora sădeşte iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeşte gândurile rele. Pe de altă parte, ea se împotriveşte atât rugăciunii, cât şi slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)43
ˇ Când facultatea impulsivă (mânia) a sufletului se porneşte împotriva patimilor, trebuie să ştii că este vreme de tăcere, căci este ceas de luptă. Iar când vede cineva că starea aceasta de nelinişte a ajuns la linişte, fie prin rugăciune, fie prin milostenie, să se lase mişcat de dragostea cuvintelor, asigurând însă prin legăturile smeritei cugetări aripile minţii. Căci până nu se smereşte cineva foarte prin dispreţuirea de sine, nu poate grăi despre măreţia lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43
ˇ Rănile primite de trup, dacă s-au înăsprit şi s-au umplut de murdărie, nu simt lucrarea leacului: dar după ce sunt curăţite, simt lucrarea leacului, ajungând prin el la tămăduire desăvârşită. Aşa şi sufletul: câtă vreme e neîngrijit şi acoperit în întregime de lepra voluptăţii, nu poate simţi frica lui Dumnezeu, chiar dacă i-ar vesti cineva neîncetat judecata înfricoşată şi aspră a lui Dumnezeu. Dar când începe să se curăţească cu multă luare aminte, simte frica lui Dumnezeu ca pe un leac adevărat al vieţii, care mustrându-l, îl arde ca într-un foc fără durere. Pe urmă, curăţindu-se treptat, ajunge la curăţirea desăvârşită, sporind în dragoste pe măsură ce se micşorează frica din el. În felul acesta ajunge la dragostea desăvârşită, în care, cum am zis, nu mai este frică, ci nepătimirea deplină, produsă de slava lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)43
ˇ Ţine de sufletul curat cuvântul fără pizmă, râvna fără răutate îi dragostea neîncetată faţă de Domnul slavei. Atunci şi mintea îşi potriveşte cumpenele sale cu exactitate, fiind de faţă în cugetarea sa ca în cel mai curat loc de judecată. (Diadoh al Foticeii)43
ˇ Nimeni nu poate iubi sau crede cu adevărat, dacă nu se are pe sine însuşi pârâş al său. Căci când cunoştinţa noastră se tulbură prin mustrările ce şi le face, nu mai e lăsată mintea să simtă mireasma bunurilor supra-lumeşti, ci îndată e cuprinsă de îndoială: pe de o parte doreşte acea mireasmă cu ardoare pentru experienţa lor anticipată prin credinţă, pe de alta nu o mai poate prinde cu simţirea inimii prin dragoste, din pricina deselor împunsături ale conştiinţei mustrătoare. Dar curăţindu-ne pe noi înşine printr-o atenţie mai fierbinte, vom câştiga ceea ce dorim în Dumnezeu, dobândind o şi mai deplină experienţă. (Diadoh al Foticeii)43
ˇ Domnul zice în Evanghelii că nu poate fi scos cel tare din casa Sa, dacă nu-l va scoate unul şi mai tare, după ce l-a legat şi jefuit. Cum poate deci cel scos cu atâta ruşine să intre iarăşi şi să petreacă împreună cu Stăpânul adevărat, care se odihneşte în casa Sa cum vrea? Căci nici împăratul nu se va gândi să lase împreună cu el în curţile împărăteşti pe tiranul, care i-a stat cândva împotrivă şi pe care l-a biruit. Mai de grabă îl va omorî îndată, sau îl va lega pentru o lungă pedeapsă şi-l va preda oştilor sale spre o moarte de ocară. (Diadoh al Foticeii)43
ˇ Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin Botezul renaşterii, dintre care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruieşte îndată, căci ne înnoieşte în apa însăşi şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică ''chipul'' nostru, spălând orice zbârcitură a păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este ''asemănarea''. Deci când începe mintea să guste întru multă simţire din dulceaţa Preasfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească, aşa zicând, peste chip, asemănarea. Căci precum zugravii desemnează întâi cu o singură culoare figura omului, apoi, înflorind puţin câte puţin culoarea prin culoare, scot la arătare chipul viu al celui zugrăvit până la firele părului, aşa şi sfântul har al lui Dumnezeu readuce întâi prin Botez ''chipul'' omului la forma în care era când a fost făcut, iar când ne vede dorind cu toată hotărârea frumuseţea ''asemănării'' şi stând goi şi fără frică în atelierul lui, înfloreşte o virtute prin alta şi înalţă chipul sufletului din strălucire în strălucire, dăruindu-i pecetea asemănării. Aşa încât simţirea ne arată cum ia formă în noi asemănarea, dar desăvârşirea asemănării o vom cunoaşte abia din iluminare. Căci toate virtuţile le primeşte mintea prin simţire, înaintând după o măsură şi rânduială negrăită. Dar dragostea duhovnicească nu o poate câştiga cineva până ce nu va fi iluminat întru toată încredinţarea de Duhul Sfânt. Căci până ce nu primeşte mintea în chip desăvârşit asemănarea prin lumina dumnezeiască, poate avea aproape toate celelalte virtuţi, dar este încă lipsită de dragostea desăvârşită. Iar când se va asemăna cu virtutea lui Dumnezeu ( vorbesc de asemănare, cât e cu putinţă omului), atunci va purta şi asemănarea dragostei dumnezeieşti. Căci precum în cazul portretelor pictate, dacă se adaugă chipului culoarea cea mai vie, se scoate la iveală până şi asemănarea zâmbetului celui pictat, aşa şi la cei zugrăviţi după asemănarea dumnezeiască de către harul dumnezeiesc, dacă se adaugă lumina dragostei, ''chipul'', e ridicat cu totul la frumuseţea ''asemănării''. Nici nepătimirea nu poate dărui sufletului altă virtute; fără numai dragostea. Căci dragostea ''este plinirea legii'', încât ''omul nostru cel dinăuntru se înnoieşte zi de zi'' în gustarea dragostei, dar se împlineşte abia întru desăvârşirea ei. (Diadoh al Foticeii)43
CAZARE PELERINI

Mănăstirea oferă găzduire tuturor pelerinilor poposiţi la mănăstire pentru rugăciune
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one